1.Ordonanța de plată sau cereri cu valoare redusă?

Sfera principalelor proceduri de recuperare a creanțelor in sistemul legislativ român este compus din ordonanța de plată și cererile cu valoare redusă, pentru promovarea competitivității mediului de afaceri și pentru consolidarea funcționalității pieței românești, ca parte integrantă  a pieței interne a Uniunii Europene, se impune crearea unor mecanisme eficiente pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată, în scopul transpunerii acestor obiective legislația română  dispune de următoarele cadre legislative:

  1. Legea 72/2013privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante și Noul Cod de Procedură Civilă intrat in vigoare de la data de 05.02.2013 cu modificările aduse procedurii ordonanței de plată. Ordonanța de plată se modifică în Noul Cod de Procedură Civilă, se abrogă OG nr. 5/2001 privind somația de plată și OUG nr. 119/2007 privind ordonanța de plată.

Domeniul de aplicare al prezentei legi este enunțată potrivit art.1 alin (1,2), coroborat cu art.1013 alin.(1,2) din Noul Cod de Procedură Civilă (NCPC) privind procedura ordonanței de plată ,,creanțele certe, lichide si exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract încheiat între profesionişti sau între aceştia şi o autoritate contractantă, contractul având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea şi execuţia lucrărilor publice, a clădirilor şi a lucrărilor de construcţii civile“, nu sunt incluse ,,creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă şi creanţele ce fac obiectul unui mandat ad-hoc, concordat preventiv ori al unei înţelegeri încheiate ca urmare a unei negocieri extrajudiciare de restructurare a datoriilor unei societăţi și contractele încheiate între profesionişti şi consumatori“.

 

Noțiunile menționate în cuprinsul celor două paragrafe privind procedura ordonanței de plată, sunt definite astfel:

-„creanță certă”, „creanță lichidă” și „creanță exigibilă”  conform art. 662 alin. (2) raportat la art. 632 alin. (2) din NCPC, în art. 662 alin. (3) și (4) din NCPC.  Creanța este considerată a fi certă atunci „când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu”, iar titlurile executorii sunt reprezentate de “hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.

Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui” și “creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată”

-,,autoritate contractantă”  este definită  în art.1013 alin. (3) din NCPC:

„a) orice autoritate publică a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acţionează la nivel central, regional sau local;

  1. b) orice organism de drept public, altul decât cele prevăzute la lit. a)cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:

(i) este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a);

(ii) se află în subordinea sau este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a);

(iii) în componenţa consiliului de administraţie ori, după caz, a consiliului de supraveghere şi directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiţi de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a);

  1. c) orice asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b).”

Procedura prealabilă în vederea emiterii ordonanței de plată o constituie somația de plată prin care creditorul o va comunica debitorului prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire și îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia și medierea.

Ordonanța de plată și medierea sunt guvernate de Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și art.21 (1)  din NCPV ,,Judecătorul va recomanda părților soluționarea amiabilă a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale”.Conform art.2, alin.(1) și alin.(12),alin. (1) indice 2 al aceluiași articol:“Instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop”, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv,  după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile legii. Definiția medierii, pe scurt, este  metodă voluntară, bazată pe încrederea că o a treia parte, neutră şi imparţială, va înlesni comunicarea şi negocierea între părţi, astfel încât acestea să ajungă la o soluţie consensuală pentru rezolvarea conflictului dintre ele.

Prin Decizia CCR din 7 mai 2014 a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 2 alin. (1) şi (1 ind. 2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale. Un interval de 45 de zile de la data publicării respectivei decizii a Curţii în Monitorul Oficial dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, în speţă art. 2 alin. 1 şi 12 din Legea nr. 192/2006 sunt suspendate de drept, ceea ce înseamnă, practic, că ele nu mai sunt aplicabile. Tot în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, pot pune de acord prevederile neconstituţionale din Legea nr. 192/2006 cu dispoziţiile Constituţiei. Ca urmare a acestor modificări, s-a născut o situație confuză, medierea nu mai este obligatorie? Este incorect formulat, ședința de informareprivind avantajele medierii nu mai este obligatorie conform ultimelor modificări ale dispozițiilor Curții Constituționale, aceasta fiind  obligatorie în 15 februarie 2013, cu mențiunea că medierea nu este obligatorie.

Părțile aflate în conflict se pot prezenta împreună la mediator iar  atunci când  se prezintă numai una dintre părți, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte părți invitația scrisă, în vederea informării și acceptării medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile.

În cazul imposibilității de prezentare a vreuneia dintre părțile convocate, mediatorul poate stabili, la cererea acesteia, o nouă dată în vederea informării și acceptării medierii, dacă acceptă medierea, părțile în dispută și mediatorul vor semna contractul de mediere.

Potrivit art.63 în cazul în care litigiul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea părților, cu respectarea condițiilor legale, o hotărâre, dispozitiile art. 432-434 din Codul de Procedură Civilă fiind aplicabile în mod corespunzator.

Hotărârea de expedient pronunțată conform prevederilor prezentei legi constituie titlu executoriu. Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru învestirea acesteia.

Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art.1.014 alin.(1), care prevede ,,Prescripţia este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripţia numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere”creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă privind ordonanța de plată pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

La cererea de ordonanţă de plată creditorul va ataşa toate documentele justificative ale creanţei şi dovada comunicării somaţiei către debitor, sub sancțiunea  respingerii acesteia ca inadmisibilă. Prin cerere creditorul va solicita atat creanțele certe, lichide și exigibile cât și dobânzile cuvenite   pentru perioada de timp dintre data la care facturile au devenit scadente și exigibile și data efectuării plății fiecărei facturi. Prin cererea privind emiterea ordonanței de plată se poate solicita instanței, în baza art. 1017 alin. (3) din NCPC, obligarea debitorului la plata daunelor-interese cuprinzând  cheltuielile efectuate de creditor pentru recuperarea creanței sale, ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor sale de către debitor.

O situație asemănătoare o intâlnim în cazul creditelor bancare, emise societăților comerciale care datorită problemelor financiare intră în incapacitate de plată,solicitând instanțelor competente intrarea în insolvență, situație guvernată de legislația insolvenței respectiv, Legea 85/2006 privind procedura insolvenței. La fel ca și somația de plată, cererile cu valoare redusă, insolvența este o procedură de recuperare a debitelor  de către creditori.

Potrivit art.1.(1) din Legea insolvenței 85/2006 răspunde la întrebarea, ce este insolvența unei firme? ,,insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile”. Insolvența comercială cunoaște două situații și anume:

– insolvența este  prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;

-insolvența iminentă este atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenței.

Societățile comerciale aflate într-o situație critică financiară, solicită instanței intrarea în insolvență, prin urmare, potrivit Legii insolvenței 85/2006, debitorul în speța de față, societate comercială, se va supune perioadei de observație, sub supravegherea administratorului judicar/lichidator în vederea aprobării unui plan de organizare judiciară în scopul redresării  situației financiare a debitorului, încercându-se  astfel  evitarea intrării în procedura de faliment.

Legea insolvenței firmei prevede că perioada de organizare judiciară nu va putea depăși 3 ani, însă această practică poate să fie o modalitate de a eluda executarea silită din partea crditorilor, respectiv băncile, în vederea recuperării creanțelor, deoarece procedura deschiderii insolvenței suspendă toate acțiunile judiciare și extrajudiciare sau a măsurilor de excutare silită, demarate pentru executarea silită a creanțelor debitorului asupra bunurilor sale.

În acest sens, băncile în calitate de creditor garantat pot cere înscrierea creanței în tabelul preliminar de înregistrare a creanțelor menționând suma solicitată, dar, în multe cazuri patrimoniul debitorului nu poate să acopere pasivul patrimonial, astfel multe bănci sunt afectate de pierderi financiare, nivelul redus de recuperare a datoriilor de la companiile afectate de  insolvența comercială a determinat multe bănci să refuze creditarea unor firme eligibile.

Criza economică din ultimii ani a influențat insolvența firmei, expunându-se riscului falimentului, un fenomen care a luat amploare.

Pentru apărarea intereselor, societățile acționează în judecată băncile, atacând clauzele contractuale  abuzive, in aceste condiții instanța de judecată poate sa dispună adaptarea sau refacerea actului juridic (în cazul de față a contractelor de credit ale subsemnaților), prin înlocuirea de drept a clauzelor ilegale cu unele conforme dispozițiilor legale imperative.        Problemele de legislație insolvență apar in situațiile reale când firmele fiind în incapacitate de plată, încearcă tot felul de soluții în vederea reglementării financiare.

Legea 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante enumeră condițiile de calificare a clauzelor contractuale ca fiind clauze abuzive în contract, astfel, în conformitate cu art.12 regăsim următoarea definiție: ,,Practica sau clauza contractuală prin care se stabilește în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întarziată sau al daunelor-interese suplimentare este considerată abuzivăorice clauză prin care se stipulează un termen de emitere/primire a facturii  are drept consecință, nulitatea absolută. Prin această definiție, legiutorul ne răspunde la întrebarea ce inseamnă clauze abuzive în contracte și care sunt consecințele inserției  lor în contracte.

Pentru soluţionarea cererii de ordonanță judiciară, judecătorul dispune citarea părţilor,  potrivit dispoziţiilor referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 10 zile înaintea termenului de judecată. La citaţia pentru debitor se vor anexa, în copie, cererea creditorului şi actele depuse de acesta în dovedirea pretenţiilor.

Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României.Rata de referință în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întrgul semestru.

Debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată. În cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa, faţă de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului. Întâmpinarea nu se comunică reclamantului, care va lua cunoştinţă de cuprinsul acesteia de la dosarul cauzei.

În cazul în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate, instanţa ia act de această împrejurare printr-o încheiere definitivă, prin care se dispune închiderea dosarului.

Când creditorul şi debitorul ajung la o înţelegere asupra plăţii, instanţa ia act de aceasta, pronunţând o hotărâre de expedient, care este definitivă şi constituie titlu executoriu. Debitorul poate să conteste creanța, așa după cum se precizează la art. 1020 din NCPC.  Instanța verifică dacă contestația este întemeiată, pe baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În situația în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere.

În cazul în care debitorul nu contestă creanța, instanța  ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor  părților, constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanța de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.      Dacă instanţa, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanţa de plată numai pentru această parte, stabilind şi termenul de plată.

În acest caz, creditorul poate formula cererea de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului datoriei. Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părţile se înţeleg în acest sens.

În cazul creanţelor reprezentând obligaţii de plată a cotelor din cheltuielile comune faţă de asociaţiile de proprietari, precum şi a cheltuielilor de întreţinere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafeţelor locative pe care le folosesc ca locuinţe, instanţa, la cererea debitorului, va putea, prin excepţie, să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eşalonarea plăţii, ţinând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce priveşte posibilităţile efective de plată.

Ordonanța de plată emisă pentru toată sau pentru o parte din suma solicitată de creditor se va înmâna părților prezente sau se va comunica fiecărei părți lipsă. Dacă instanța învestită va pronunța o hotărâre definitivă prin care va emite ordonanța de plată, împotriva ordonanţei de plată emise, împotriva încheierii de respingere a cererii de emitere a acesteia sau împotriva ordonanței de plată parțiale se poate formula cerere în anulare de către debitor sau, după caz, de către creditor, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării ordonanței de plată sau încheierii instanței. Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa care a pronunţat ordonanţa de plată, în complet format din 2 judecători.

Dacă instanţa învestită admite, în tot sau în parte, cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa de plată, în tot sau, după caz, în parte, pronunţând o hotărâredefinitivă. În acest caz creditorul va putea formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun având ca obiect recuperarea sumelor pretinse sau părții din aceste sume necuprinse în ordonanța de plată parțială. Ordonanţa de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea cererii în anulare.

Împotriva executării silite a ordonanţei de plată partea interesată poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât neregularităţi privind procedura de executare, precum şi cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior rămânerii definitive a ordonanţei de plată. La ordonanța de plată taxa de timbru potrivit OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru art.6 alin.(2) cererile privind ordonanta de plata, se taxeaza cu 200 lei.

 

2.Cererile de valoare redusă în Noul Cod de Procedură Civilă.

Definiția cererii de valoare redusă o găsim reglementată de art.1025-1032 Noul Cod de Procedură Civilă (NCPC) și se aplică atunci când ,,valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței“, nu se aplică în ,,materie fiscală, vamală sau administratvă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării publice. De asemenea, nu se aplică cererilor referitoare la:

  1. a) starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice;
  2. b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie;
  3. c) moştenire;
  4. d) insolvenţă, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăţilor insolvabile şi a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare;
  5. e) asigurări sociale;
  6. f) dreptul muncii;
  7. g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani;
  8. h) arbitraj;
  9. i) atingeri aduse dreptului la viaţă privată sau altor drepturi care privesc personalitatea. “

    Procedura cererilor de valoare redusă dacă instanța a fost sesizată cu o cerere redactată de chemare în judecată, aceasta va fi soluţionată potrivit procedurii de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul, cel mai târziu la primul termen de judecată, solicită în mod expres aplicarea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă.

Dacă cererea nu poate fi soluţionată potrivit procedurii aplicabilă cererii cu valoare redusă, instanţa judecătorească îl va informa pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun.

Competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei.

Reclamantul declanşează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă in Noul Cod de Procedură Civilă prin completarea formularului de cerere şi prin depunerea sau trimiterea acestuia la instanţa competentă, prin poştă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului şi confirmarea primirii acestuia.Cererea de valoare redusă model standard aprobat prin ordinul ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei.

        Instanța competentă să judece cererea, din punct de vedere material este judecătoria. Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun art.1027 alin (2) Cod de Procedură Civilă.

Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit şi copii de pe înscrisurile de care reclamantul înţelege să se folosească.  În cazul în care informaţiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate ori formularul de cerere nu a fost completat corect, instanţa îi va acorda reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice formularul ori să furnizeze informaţii sau înscrisuri suplimentare, printr-un formular-tip, aprobat prin ordinul mai sus menţionat.  Atunci când reclamantul nu completează sau nu rectifică formularul de cerere în termenul stabilit de instanţă, cererea se va anula.

     Probatoriu. Potrivit art.1029 alin.(1) instanța poate dispune înfățișarea părților, dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau dacă este solicitat de una dintre părți, însă  poate să refuze o astfel de solicitare, refuzul se motivează în scris și nu poate fi atacat separat.Instanța poate încuviința și alte probe în afara înscrisurilor depuse de părți, nu vor fi încuviințate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporționate față de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii reconvenționale.

       Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă şi se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu.  Instanţa poate dispune înfăţişarea părţilor, dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părţi. Instanţa poate să refuze o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale.Refuzul se motivează în scris şi nu poate fi atacat separat.

După primirea formularului de cerere completat corect, instanţa va trimite de îndată pârâtului formularul de răspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant.

În termen de 30 de zile de la comunicarea formularului de răspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant, pârâtul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns.

Instanţa va comunica de îndată reclamantului copii de pe răspunsul pârâtului, cererea reconvenţională, dacă este cazul, precum şi de pe înscrisurile depuse de pârât.

Dacă pârâtul a formulat cerere reconvenţională, reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, va depune sau va trimite formularul de răspuns completat corespunzător ori va răspunde prin orice alt mijloc.

Cererea reconvenţională care nu poate fi soluţionată în cadrul prezentei proceduri întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 1.025, va fi disjunsă şi judecată potrivit dreptului comun.  Instanţa poate solicita părţilor să furnizeze mai multe informaţii în termenul pe care îl va stabili în acest scop, care nu poate depăşi 30 de zile de la primirea răspunsului pârâtului sau, după caz, al reclamantului.

Instanţa poate încuviinţa şi alte probe în afara înscrisurilor depuse de părţi. Nu vor fi însă încuviinţate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii reconvenţionale.

     Soluțiile pe care le poate pronunța instanța.În cazul în care instanţa a fixat un termen pentru înfăţişarea părţilor, acestea sunt citate. Ori de câte ori instanţa stabileşte un termen în vederea îndeplinirii unui act de procedură, se va înştiinţa partea interesată de consecinţele nerespectării acestuia. Instanţa va pronunţa şi redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală.

În cazul în care nu se primeşte niciun răspuns de la partea interesată în termen de 30 de zile, instanţa se va pronunţa cu privire la cererea principală sau la cererea reconvenţională în raport cu actele aflate la dosar. Hotărârea primei instanţe este executorie de drept.

Calea de atac.Hotărârea judecătoriei cu privire la soluționarea cererii de valoare redusă este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare.  Pentru motive temeinice, instanţa de apel poate să suspende executarea silită, însă numai dacă se consemnează o cauţiune de 10% din valoarea contestată.  Hotărârea instanţei de apel se comunică părţilor şi este definitivă.

Potrivit Art. 6. – (1) OUG nr. 80/2013 Cererile de valoare redusă taxa timbru este de 50 lei, dacă valoarea cererii nu depașește 2.000 lei, si cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depașește 2.000 lei.

Cererea cu valoare redusă în Noul Cod de Procedură Civilă este la dispoziția justițiabililor ca o alternativă la procedurile prevăzute de legislațiile statelor membre, o hotărâre pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cerreile cu valoare redusă este recunoscută și executorie într-un alt stat membru, fără să fie necesară o hotărâre de constatare a caracterului executorului și fără să existe vreo posibiliate de a se opune recunoșterii sale.

 

Nota: Pentru a demara un demers juridic in domeniul Ordonanța de plată și cererile cu valoare redusă potrivit legislației române, ne puteti contacta la: Cabinet  Avocatura Lexplus. Telefon (+ 4)0745.095.893Formular online sau Email  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *